FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

joi, 28 ianuarie 2016

Pai...despre povesti :)


Desi este general acceptat ca cititul povestilor este o activitate benefica atat pentru parinti cat si, in mod special, pentru copii, trebuie sa recunosc cinstit ca pe mine nu ma prea atrage si nu m-a atras nici cand era Vizigotul la varsta adecvata. Principala problema la cititul povestilor este aceea ca eu nu prea apuc sa citesc, de fapt, povestea, din cauza intrebarilor copilului. Asa facea si Vizigotul, asa face si vorbareata de soru-sa. Si de la a fost odata ca niciodata, ajung sa explic te miri ce aspect legat de forma si dimensiunile copacilor din poza padurii prezentate in povestea Scufitei Rosii..... Chestiunea nu ma framanta prea tare fiindca, in ciuda acestei privari de momente literare, Vizigotul a dezvoltat bine merci pasiunea pentru citit. Asa ca am incredere ca si Pimpesa va avea aceeasi evolutie, fiind la fel de constienta ca, de va fi sa nu-i placa, geaba ragusesc eu acuma din pura datorie.

Dar sa nu divagam prea tare....We trecut mi-a picat, totusi, in mana, o carte cu povesti si (fiind una pentru varsta ei) am reusit, totusi, sa-i citesc Mica Sirena, cu intreruperile de rigoare. Dupa ce am clarificat de ce fata aia are parul verde si de ce inoata si de ce sta sub apa si de ce tat-su era barbos si de ce s-a dus la doamna aia urata, am reusit sa termin povestea. Fara prea mari incidente si efecte, am crezut eu, pe moment. Cand sa adormim la pranz, insa, fata mea si-aduce aminte:
- Mami, cand mergem la mare?
- La vara.
- Unde e vara?
.... ma gandesc ce sa-i raspund si o iau la explicatii ample ca vara nu e un loc, ci un anotimp, cand e cald, avem mai putine haine pe noi, mergem in vacanta la bunici, la mare, etc. Si-atunci ajung unde-si dorea ea de fapt din prima si precizeaza:
- Mami, cand mergem la mare, sa-mi cumperi si mie o coada de peste sa inot ca fata aia cu parul verde!

A doua zi, lamurita cum e cu povestile, o dam pe puzzle. Puzzle cu o scena din Scufita Rosie. Din cate detalii sunt in scena aia, fata mea se croieste pe cosuletul din mana Scufitei Rosii. Ca ce-i in el. Ii povestesc versiunea cu mancare facuta de mama Scufitei pentru Bunica. Bunicuta care sta in casuta din padure si careia Scufita ii duce de mancare.
- Da' de ce nu-si face singura?
- Pai e batrana si bolnava si are nevoie de ajutor.
- Aha....sa mearga la doctor, auzi, s-o asculte, sa se faca bine, sa faca ea papa bun la fetita. Ca asa se face!

Incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca nici de data asta nu voi excela in citit povesti.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...