We chihlimbariu :)

Anul asta "vacanta de 1 Mai" a inceput, ca la toata lumea, mai devreme. Si s-a terminat, pentru noi, invers decat la toata lumea, adica tot mai devreme....dar asta e alta poveste. Sa revenim la firul narativ. Sambata, sub amenintarea perspectivei - sa nu o numim sumbra - de a petrece inca o zi la gradina, in care nu ne propusesem sa facem altceva decat un gratar si-o plimbare la padure, mi-am adus aminte de o chestiune pe care o planuiam de ceva vreme, mistuiti de rusinea de a nu ne cunoaste toate frumusetile judetului: Muzeul Chihlimbarului de la Colti, in judetul Buzau. Asa ca, la drum! 

Am avut parte de o zi minunata si un cer albastru ireal. Peisajele, in lumina clara a primaverii (care primavara, frate, la 30 de grade????) erau absolut divine. . 

Drumurile, ba din contra, dar nu ne-am lasat descurajati si am continuat. 

Pe alocuri, pe unde alunecase terenul, se vedeau straturile de piatra: 

Am mers, asadar, pe Valea Buzaului pana in sus, la Patarlagele, unde am cotit-o spre localitatea Colti. Muzeul, aflat in centrul satului cu acelasi nume, intr-o casa cu temelia de piatra, e mai mic decat ma asteptam. 

O incapere la parter, unde este expozitie cu vanzare. Poti gasi aici obiecte de podoaba din cam toate nuantele de chihlimbar. Nu-s foarte variate modelele insa pietrele si modul in care sunt slefuite sunt deosebite. Nu m-am prea putut lipi, imi placeau cerceii si inelele insa erau montate pe tortite din metal comun si cu talentu-mi osebit ce-l detin, fac bube la asa ceva. Colierele erau, cum ziceam, faine, insa cam scumpe, n-as prea da 3-400 roni pe o amintire dintr-o excursie.

Muzeul propriu zis are 3 incaperi la etaj unde sunt prezentate diversele sortimente de chihlimbar, fie in stare bruta, fie in stare slefuita, precum si o istorie a exploatarii. 

Doamna care ne-a prezentat muzeul ne-a vorbit si de ansamblurile rupestre din judetul Buzau, o serie de schituri, biserici si asezari monahale, sapate in piatra, in zona Alunis si Nucu, se pare cel mai mare astfel de ansamblu din tara noastra. Doar una dintre aceste biserici este accesibila cu masina, insa asta doar teoretic. Am pornit cale de 4 km, in sus, pe drumul care ni s-a spus ca a fost reabilitat de curand. Dupa 3 km, insa, am fost nevoiti sa facem cale intoarsa fiindca era reabilitat cu piatra marunta si o lua masina la vale inapoi. Si ca sa nu mai torn sare pe rana, ma intreb doar de ce nu stim sa ne promovam, de ce nu sunt mai multe povesti despre aceste frumuseti deosebite, de ce nu sunt transformate in obiective turistice. Adevarate obiective turistice. 

....dar sa lasam supararile. Dupa asa o realizare, ne rodeau soriceii la burta. Asa ca am gasit un loc langa un parau, Sibicel pe numele lui, si am scos merindea din traista. Eu, in nemernicia mea, ma luptasem cu famelia cand am plecat de acasa, zicand ca n-are rost sa ne luam mancare la noi, ca daca e muzeu si obiectiv turistic, trebe sa fie si restaurante si papa bun. 

.......bine ca nu mi-au dat atentie ca muream de foame p-acolo. Ei, si am gasit locul de care va zic. 

Am intins tzoala pe jos, colo-sa la umbra masinii, si am scos merindea. Babic de Buzau, ceapa asijderea, ceva cascaval, masline, paine.... Ce-apucasem sa adunam in ultima clipa. A, si covrigi

Fiul, ca omu gospodar, mare amator de buruieni, numa ce gaseste pe malu garlii ceva menta porceasca si untisor, le culege, le spala in apa cristalina, si completeaza meniul. 

Iaca, pe cuvant, de acolo le-a cules, si le-a si mancat:

 

No, doar ce-am terminat cu mancarea, ca apare alt obiectiv. Se lafaiau, fraticule, pe marginea drumului, neste frumuseti de urzici de nu-ti venea sa treci mai departe. Asa ca-n timp ce baietii faceau manevre pentru a scoate vehiculul napoi pe drum, am improvizat cu Bunica neste manusi din pungi de plastic si am umplut o sacosica nu prea mare cu varfuri fragede de urzici. Gata, ne asigurasem si cina =)). 

Duuuupa care, amintindu-ne noi de alte frumuseti locale, am pus cap compas spre Vulcanii Noroiosi. Nu vi-i mai povestesc, ca cine nu-i stie. Noi am vizitat doar zona numita Paclele Mari cu vulcanii, ati ghicit, mai mari. Peisajul este de o frumusete ciudata, selenara. 

 

 Crevase create de fosti vulcani, acum inchisi. Adanci de cativa metri buni.

Aici pandeam vulcanu sa faca bulbuci, sa v-arat minunea, Boieri Dumneavoastra!

Imi place contrastul dintre zona stearpa cu vulcani, verdele padurii si albastrul cerului.

 Acelasi contrast, cu vulcan activ in prim plan:

Habar nu am cum se numeste formatiunea asta geologica, dar e impresionanta.

 Intre timp, ma mai tineam un pic si de glume.

Am pandit ce-am pandit, si uite ca l-am prins si vi-l arat si Domniilor Voastre. Tare mandra-s de poza asta.

Si inca o privire generala:

Cam asta ne fuse excursia, Boieri Dumneavoastra. Ne-am intors acasa in fapt de seara, putin cam copti de caldura, dar fericiti ca am bifat si vizita la Colti, si ca am admirat, iarasi, Vulcanii Noroiosi. 

Daca aveti drum prin Buzau, nu ocoliti localitatea Berca si rezervatia vulcanilor. Sunt privelisti inedite, unice in tara. 

1 Mai muncitoresc in continuare, Boieri Dumneavoastra!