FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

luni, 17 mai 2010

Quesadillas

Intr-una din vinerile trecute, am ajuns acasa cu starea aceea "speciala" pe care, sunt convinsa, toata lumea a incercat-o la un moment dat: mi-era foarte foame dar nu aveam habar ce-aveam chef sa mananc. Pe scurt, starea de "as manca, dar nu stiu ce". Vlastarul Vizigotzesc nefiind acasa - se desfata cu o vacanta de 3 saptamani la bunici, pe care o savureaza din plin - ca sa-mi fac de lucru intrebandu-l ce pofte are, am ramas sa ma framant singura cu gandurile negre: adica cum adica sa nu am idei de gatit?????? Pana la urma m-am oprit la o premiera: quesadillas! Despre care vorbisem de curand cu o prietena, cum ca s-ar preta la orice masa, de la mic dejun la cina, si de care mancasem livrate la birou de cateringu' pe care-l frecventam cand stam peste program. Am rascolit si netul in crucis si-n curmezis insa ceea ce am gasit nu semana cu ce mancasem asa ca am improvizat. 
Ca si premise teoretice (zic si eu, nu stiu ce zic ei, mexicanii, sau care-o fi originea minunilor astora) quesadillas is facute dintr-o lipie, in care se pun diverse umpluturi, dupa care se incalzeste. O combinatie tentanta mi s-a parut a fi cu pui, ardei, ceapa si mozzarella sau cascaval. De fapt branzeturile-s musai sa fie prezente ca dau savoare si lipici. Booon, lipii aveam prin frigider, piept de pui am socotit ca unul e de ajuns, 2 ardei rosii (capia, as zice) s-au gasit iar ceapa....hehe, daca ma gasiti fara ceapa in casa ie problema, inseamna ca-s ori bolnava ori exilata. Ca fara ceapa nu exista bucatareala si bucatarese, sa fie clar! 

Am tocat pieptul de pui cubulete si l-am calit la tigaie intr-o lingura de ulei de masline. Cand a inceput a sfarai, am turnat cateva linguri de bere neagra si ceva sare piper ca sa ii dea si gust, si aroma  dar si culoare. 








Dupa care mi-au cazut ochii pe ardeii rosii iuti tinuti la uscat de azi vara si m-am gandit: e preparat mexican sau ce e? Am luat frumos un ardeiash, l-am maruntit (de uscat ce era s-a transformat in pudra de ardei) si l-am alaturat puiului.






Intre timp, am curatat ardeii capia si m-am gandit ca nu i-as pune cruzi. Imi plac in mod deosebit ardeii copti sau, cand nu e timp pentru copt-cojit-marinat in sosul care trebuie, pur si simplu rumeniti la tigaie pe foc rapid. Asa ca am pus jumatatile de ardei la copt-rumenit pe tigaia incinsa si doar o idee unsa cu ulei de masline.



Cand au inceput sa se bronzeze, am pudrat usor cu sare, ceea ce i-a facut sa se umezeasca si sa se sfaraie si mai cu spor. In final, i-am scos pe fund si i-am tocat feliute. Am mai tocat feliute cam 6-7 fire de ceapa verde si am dat pe razatoare un calup bunicel de cascaval caci, cum va ziceam, daca branzeturi nu-s, geaba eforturile.



Cand toate ingredientele fura gata, am umplut in mod egal si democratic cu carne, ardei, ceapa si cascaval 4 lipii, le-am impaturit in 4 (sa arate ca un sfert de cerc) si le-am rumenit in tigaia incinsa intr-o lingura de ulei de masline, cam un minut pe fiecare parte. In faza asta, se pot rumeni si cu unt.
Se poate face si altfel: inainte de umplere lipiile sa fie incalzite in tigaie. Insa, in acest caz, trebuie servite imediat. Mie imi convine mai mult sa le prepar si sa le incalzesc mai tarziu, cand se aduna mesenii.





Le-am decorat cu inele de ceapa verde si cateva fire de loboda rosie, tocata marunt, si le-am mancat cu sos blue cheese . La fel de bine merg cu un sos rosu iute. Minunate, gustoase, usor de facut si, nu in ultimul rand, mancacioase.



Smecherie de la Smaranda: Minunile astea, Boieri Dumneavoastra, sunt grozave pentru o petrecere. Le puteti asambla in tihna cu ceva timp inainte iar cand apar mosafirii doar le incalziti la tigaie si tadaaaaam, bunatati calde si aromate!

Un gand bun de la Smaranda, Boieri Dumneavoastra!

2 comentarii:

  1. mmmm ce bine arata!
    eu azi is in pana aia cu ce sa mai gatesc....

    RăspundețiȘtergere
  2. usor de facut, ha? pai numara, doamna, operatiunile de le-ai intreprins!!

    eu raman la vorba mea: nu fierbe nimeni apa mai bine ca gospodina de mine, na!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...